Termocentrala Mintia a fost repornită, sâmbătă, însă liderul Sindicatului ”Solidaritatea” din Hunedoara, Cristian Iștoc, atrage atenția că stocul de cărbune ajunge doar până luni.
În primele 6 luni ale anului, Complexul a înregistrat un profit net de 307 milioane lei, față de pierderea de peste 138 milioane lei din primul semestru din 2016. Compania a profitat de secetă, de scumpirea amplă a energiei electrice pe bursa de profil OPCOM, dar și de absența din piață a unor concurenți majori, respectiv centrala OMV Petrom de la Brazi și reactorul 2 al centralei nucleare Cernavodă a Nuclearelectrica.
Guvernul a aprobat, miercuri, redeschiderea parțială temporară a depozitului de cărbune Roșia al Complexului Energetic Oltenia, rămas fără autorizație de mediu de la finalul anului 2015, pentru realizarea "interesului strategic" al funcționării în siguranță la iarnă a sistemului energetic național, operatorul de transport și sistem Transelectrica estimând că aceasta va depinde în anumite momente, ca și în sezonul rece precedent, în proporție de peste 30% de producția grupurilor energetice pe cărbune ale CE Oltenia.
Iarna trecută, în anumite momente cu temperaturi extrem de scăzute, CE Oltenia a asigurat și peste 30% din producția de energie a României. Depozitarea din timp a cărbunelui este vitală pentru că, la sub minus 10 grade Celsius, nu mai pot fi exploatate straturile de cărbune din cariere, nu mai poate fi asigurată funcționarea sigură a benzilor transportoare, iar cărbunele îngheață în vagoane.
Vârful de consum orar la energie electrică a fost înregistrat marți seară în intervalul 18,00-19,00, fiind atins un consum de 19.380 MWh. Ministrul Energiei a acuzat, joi, fostul guvern că nu a asigurat stocurile necesare de cărbune și gaze naturale pentru sezonul rece și a dispus o anchetă la complexurile energetice Oltenia și Hunedoara, precum și în Ministerul Energiei.
Autoritățile estimează o creștere cu 2% a consumului de energie electrică în această iarnă, comparativ cu sezonul rece anterior. La energie termică, majorarea estimată a consumului, față de iarna 2014-2015, este de 6,1%. Și costurile producătorilor de energie electrică și termică cu achiziții de combustibili pentru iarnă sunt estimate în ușoară creștere față de anul trecut, respectiv cu 1,7%, la 4,61 miliarde lei.
Noul ministru al Energiei a declarat că este îngrijorător că nu există încă o hotărâre de guvern de aprobare a programului de aprovizionare cu energie pentru iarna aceasta, arătând că programul ar fi trebuit aprobat încă de la începutul toamnei, adică în mandatul fostului ministru Andrei Gerea, și că sunt probleme cu constituirea stocurilor de cărbune pentru iarnă la Complexul Energetic Hunedoara.